Start-Up Nation România 2022

afacerea ta de vis poate deveni realitate

Ce este Start-Up Nation?


Este un program de finanțare prin care statul român urmează să ofere fonduri nerambursabile de până la 200.000 de lei (aprox. €40.000), reprezentând 95% din valoarea cheltuielilor eligibile legate de pornirea unei noi afaceri prin care se crează 2 locuri de muncă.

Pentru firmele care își asumă crearea și menținerea unui singur loc de muncă prin intermediul Programului alocația Financiară Nerambursabilă (AFN) va fi de maximum 100.000 lei/beneficiar, sumă care poate reprezenta maximum 95% din valoarea cheltuielilor eligibile.

Pot aplica pentru obținerea finanțării nerambursabile întreprinderile unice înființate de către persoane fizice după data de 01 ianuarie 2020, care nu au datorii la bugetul de stat și care în ultimii 3 ani nu au beneficiat de fonduri nerambursabile a căror valoare cumulată depăşește plafonul de minimis de 200.000 Euro. Nu pot beneficia de ajutor de minimis în cadrul programului operatorii economici ai căror acționari sau asociați au / au avut calitatea de asociat sau acționar în altă întreprindere beneficiară de ajutor financiar nerambursabil în cadrul edițiilor anterioare Start-up Nation, sau în cadrul măsurii “Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” din cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin OG 130/2020 sau OG 224/2020.

Obiectul finanţării trebuie să se încadreze în una sau mai multe din următoarele categorii eligibile:

  • a. Achiziţionarea de echipamente tehnologice;
  • b. Achiziţionarea de spaţii de lucru, spaţii de producţie şi spaţii pentru prestări servicii şi comerţ;
  • c. Mijloace de transport: autoturisme, autobuze, microbuze, biciclete, mopede, motociclete, kart-uri, UTV-uri, ATV-uri, etc;
  • d. Achiziţionarea de mobilier, aparatură birotică şi sisteme de protecţie a valorilor;
  • e. Salarii, utilități, servicii de contabilitate și cheltuielile aferente chiriilor pentru spaţii de lucru;
  • f. Pachet digital (voucher de digitalizare) pentru site de prezentare sau magazin on-line precum si echipamente IT;
  • g. Active necorporale referitoare la brevete de invenție, francize, etichetare ecologică;
  • h. Cursuri de dezvoltare a abilităţilor antreprenoriale;
  • i. Taxa pe valoarea adăugată (TVA) nedeductibilă pentru aplicanții neplătitori de TVA;
  • j. Consultanţă pentru întocmirea documentaţiei în vederea obţinerii finanţării şi/sau pentru implementarea proiectului;
  • k. Măsuri de publicitate obligatorii - 2 plăcuțe informative;
  • l. Cheltuieli financiare aferente creditelor/garanțiilor obținute pentru implementarea planurilor de afaceri.

Cum puteti aplica?


Pentru a obține finanțarea trebuie să elaborați un Plan de Afaceri care să obtină un punctaj ridicat, pe care să îl depuneti până la termenul limită în aplicatia finanțatorului. Societatea noastră vă oferă servicii specializate de consultantă pentru scrierea proiectelor necesare obținerii unei finantări nerambursabile.

New Novotek S.R.L. este o societate autorizată să desfășoare “Activităti de consultanță pentru afaceri și management - cod CAEN 7022”, conform cerințelor din normele de aplicare a programului.

Mai mult decăt atât, New Novotek S.R.L. este o societate autorizată de A.N.C. să organizeze cursuri de Competențe antreprenoriale precum si cursuri de Competente digitale, cursuri pe care le oferim la pachet cu serviciile de consultanță pentru elaborarea Planului de Afaceri necesar obținerii finanțării. Participarea la aceste cursuri vă oferă șansa să obțineti 10 puncte suplimentare la evaluarea proiectului dvs.


Va stăm la dispoziție pentru a vă ajuta cu fiecare pas al procesului

Experiența cu celor 2 editii anterioare ale programului Start-up Națion a arătat că antreprenorii care au beneficiat de sprijinul unor consultanți experimentați au reusit să-și transforme ideile de business în afaceri viabile, în timp ce alții si-au irosit timpul si banii încercând să ducă la bun sfârșit proiecte cu mulți angajați inutili si fluxuri tehnologice nerentabile.

Oferta noastră acoperă toate punctele necesare pentru planificarea și implementarea Planului de Afaceri:

Consultanță pentru pregătirea proiectului

Start-Up Nation România este unul dintre cele mai simple și mai atractive programe dedicate start-upurilor lansate în ultimii ani, dar pentru a avea șanse de reusită trebuie verificată respectarea condițiilor impuse prin program. Înainte de a trece la scrierea efectivă a proiectului vom realiza:

  • Verificarea eligibilității codului CAEN aferent ideii de afacere;
  • Verificarea eligibilității cheltuielilor propuse;
  • Pre-evaluarea punctajului care poate fi obținut pe baza ideii de afaceri propuse.
Consultantă pentru întocmirea documentației în vederea obținerii finantării

După analiza ideii de afacere si definitivarea planului de investitii, consultanții noștri întocmesc Planul de Afaceri și depun la termen toate documentele necesare pentru ca proiectul sa fie evaluat.

Potrivit normelor de aplicare a programului Start-up Nation România, costurile legate de întocmirea documentației în vederea obținerii finanțării sunt eligibile.

Consultanță pentru implementarea proiectului

Consiliere privind realizarea dosarelor de achizitii

Consiliere privind elaborarea rapoartelor cerute de finantator


După semnarea acordului de finanțare, la cerere, consultanții noștri vă pot oferi suplimentar:

  • Consultanță de specialitate pentru demararea afacerii (autorizare, contracte, furnizori, marketing, planificare financiară, etc);
  • Întocmirea dosarelor de achiziții;
  • Elaborarea rapoartelor către OTIMMC și a cererilor de eliberare a AFN
  • Asigurarea participării la cursurile care vă permit să obțineti 10 puncte în concordanță cu grila de evaluare.
  • Nu e nevoie să căutati furnizori acreditati și să umblati prin diverse locuri pentru o obține diplomele necesare. Cu noi e simplu: cursuri online, program flexibil si diplome acreditate ANC.

Nota: costurile legate de participarea dvs. la cursuri pot fi decontate prin programul Start-up Nation

Completați formularul de mai jos pentru a fi contactat de consultantii nostri Dati click pe linkul următor si si complețati formularul pentru a fi contactat de unul din consultanții nostri.

Inscrie-te acum

Cu noi economisiti timp: nu e nevoie să vă deplasati – putem organiza întâlniri online, prin Skype, Zoom sau apel telefonic video. Simplu si eficient!

Serviciile de consultanță pe care le merită ideea ta sunt la un clic distanță
Inscrie-te acum